Cum evităm ca masa de Paște să devină un pericol

Cum evităm ca masa de Paște să devină un pericol
Rețete de pască
Publicat: 30/04/2016, 14:42
Actualizat: 01/10/2018, 22:12

„Încercăm să ne asigurăm că facilităm trecerea organismului nostru de la un regim alimentar sărac în grăsimi și proteine animale, bogat în legume și fructe, la dieta de sărbătoare, complet diferită de cea anterioară. Dieta de sărbătoare ne solicită corpul, forțându-l să funcționeze la capacitate maximă (pe toate căile lui metabolice) și poate să genereze semne și simptome de surescitare”, spune Luminița Florea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice din cadrul centrului ProVita.

Contează atât modul în care gătim și combinăm alimentele, dar și cantitățile pe care le consumăm. Astfel, produsele bogate în proteine animale precum carnea de miel, drobul sau ouăle trebuie preparate cât mai dietetic, primăvăratic: la cuptor, la abur, la grătar, prin fierbere, evitând pe cât posibil prăjelile.

Preparatele grele vor fi acompaniate de cât mai multe vegetale proaspete și legume de sezon. Moderația trebuie să ne însoțească și când vorbim de dulciuri, făinoase sau băuturi carbogazoase. Porțile să fie cât se poate de mici, mai ales dacă alegem alimente care fac digestia dificilă (friptura de miel sau ied, drobul, ouăle, cozonacul, pasca) și porții cât mai generoase de fructe și legume – surse naturale de fibre, care ajută la digestia alimentelor mai puțin digerabile.

Un meniu „prietenos”ar putea arăta astfel:

Mic dejun

Varianta 1: 1 – 2 felii de cozonac cu lapte sau cafea (respectiv derivate din lapte – sana, kefir, lapte bătut);

Varianta 2: o bucată medie de pască (un triunghi cam cât o palmă) cu lapte sau cafea;

Prânz

Varianta 1: o bucată mică/ medie de friptură de miel/ ied (aproximativ cât o palmă) cu o salată generoasă de primăvară drept garnitură;

Varianta 2: o porție mică/ medie de drob, alături de ouă roșii tradiționale (maxim 1-2 bucăți) cu multe legume de sezon lângă ele (ridichi, ceapă sau usturoi verde, salate, roșii, castraveți);

Cină

De evitat carnea, drobul sau ouăle (pe care le-am avut deja în meniul din timpul zilei), de preferat în schimb brânzeturile (brânză dulce, caș, mozarela, brânză telemea) sau peștele/ fructele de mare, alături de legume la grătar sau salate de crudități.

Alcoolul este recomandat cu moderație, o porție pentru doamne, respectiv maxim două porții pentru domni (porția fiind reprezentată, de exemplu, de un pahar de vin alb/ roșu, adică 150-200 ml/ zi).

În plus, gustările dintre mesele principale trebuie să se regăsească doar în categoria fructe și legume.

„În concluzie, sărbătorile pascale trebuie să se caracterizeze prin mese fără excese de alimente din punct de vedere cantitativ sau caloric și un consum mic sau moderat de alcool.

În plus, mișcarea e esențială, între mese, înainte sau după, putem face de la simple plimbări până la sport în aer liber”, subliniază medicul Luminița Florea.

MESAJE DE PAȘTE. Cele mai frumoase urări și felicitări de Paști pe care le poți trimite prietenilor

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?